Reacția pacientului copil sau adolescent la împărtășirea diagnosticului de leucemie va fi diferită în funcție de modalitatea în care acesta află despre diagnostic. Informația trebuie livrată în conformitate cu vârsta copilului și cu etapa de dezvoltare intelectuală și emoțională în care se află, cât și în funcție de modalitățile sale emoționale de apărare.
Să aruncăm o privire de ansamblu la posibilele reacții la aflarea diagnosticului în funcție de vârsta copilului și care ar fi cele mai potrivite căi pentru scăderea nivelului de stres:
Bebeluși și copii (0-2 ani)
Frici și comportamente:
- frica de a fi separat de părinți
- frica de procedurile medicale
- anxietatea față de străini
- stare regresivă: să se agațe de părinte, să nu mai dorească să meargă, să vorbească, să mănânce
Recomandări:
- copiii se vor simți mult mai în siguranță dacă se păstrează cât mai mult din rutina unei zile petrecute acasă;
- copiii vor avea mai mult confort și se vor simți în siguranță dacă vor fi îngrijiți de o persoană apropiată sau de membri echipei medicale cu care au creat o legătură emoțională;
- copiii pot asocia echipa medicală cu durerea și pot dezvolta anxietate la vederea lor. De aceea, recomandat este să existe o perioadă de acomodare și cunoaștere a echipei medicale prin joacă.
Copii mici și preșcolari (2-5 ani)
Frici și comportamente:
- copiii pot să facă crize de furie, să lovească, să muște, să se rănească lovindu-se de orice;
- pot să apară regresii la un stadiu anterior de achiziții: supt degetul, enurezis, regresia limbajului;
- copiii pot să rămână supărați și apatici în urma procedurilor medicale sau pot deveni cooperanți în speranța că procedurile vor înceta mai repede.
Recomandări:
- este vârsta întrebărilor și ar fi bine să li se raspundă adecvat înțelegerii și nevoilor emoționale;
- copiii ar trebui să știe în mare cum se desfășoară o zi în spital, să știe despre desfășurarea unor proceduri medicale și ar fi bine să cunoască numele cancerului de care suferă pentru a putea să și-l reprezinte. Informația trebuie dată în cuvinte știute de ei și pe înțelesul lor. Deși mulți părinți preferă să nu le spună, totuși recomandat este ca mai târziu să li se povestească și să se reia toată această experiență;
- copiii au nevoie să știe că nimic din ce au spus, făcut sau gândit nu a cauzat apariția cancerului, că nu este vina lor. Totodată, au nevoie să știe că nu s-au molipsit de la o persoană, din mediul înconjurător sau de la animale;
- copiii pot fi învățați să își cunoască boala și procedurile medicale prin intermediul unor jucării de pluș sau a unor instrumente medicale de jucărie;
- copiii pot fi încântați să li se recunoască rezistența sau trecerea/diminuarea intervențiilor, de exemplu printr-un sticker pe o hartă a procedurilor.
Școlari (6-12 ani)
Frici și comportamente:
- școlarii pot fi supărați, furioși sau supărați din cauza întreruperii activităților specifice vârstei, a întreruperii școlii și a despărțirii de prieteni, cât și de schimbarea felului în care arată;
- școlarii pot fi preocupați că au căpătat de undeva cancerul sau că ei l-au cauzat;
- cei care se apropie de 12 ani își pot căuta singuri diagnosticul pe internet și pot cădea pradă celor mai extreme scenarii și a informațiilor incorecte.
Recomandări:
- este indicat să li se spună numele bolii lor și să fie întrebați despre ce cred și simt. Școlarii s-ar putea să aibă o idee a lor despre ce înseamnă cancerul, care s-ar putea să fie mai înspăimântătoare decât realitatea. Este posibil să se gândească că vor muri. De asemenea, au nevoie să li se spună ca nu sunt pedepsiți pentru ceva ce au făcut sau au gândit;
- școlarii au nevoie să știe ce se întâmplă cu viața lor socială și dacă există continuitate în timpul tratamentului sau după terminarea acestuia în ceea ce privește școala;
- școlarii au nevoie să știe ce se va întâmpla cu corpul lor și cum îi va afecta tratamentul;
- poate fi de ajutor să citească cărți recomandate despre boală sau sa vorbească cu persoane apropiate de vârsta lor care au terminat tratamentul.
Adolescenți (12-18 ani)
Frici și comportamente:
- adolescenții pot manifesta afecte precum furie și supărare din cauza întreruperii activităților specifice vârstei, a întreruperii școlii și a despărțirii de prieteni, dar și din cauza schimbării aspectului fizic;
- adolescenții se pot simți amenințați de cancer și de felul în care boala le va afecta viața și identitatea, de efectele secundare ale tratamentului și pot avea un răspuns emoțional puternic la aproape orice;
- adolescenții își pot asuma unele comportamnete riscante și se pot răzvrăti împotriva părinților și a medicilor.
Recomandări:
- adolescenții au nevoie de informații mult mai complexe și clare despre boală și ar fi bine să poată comunica direct cu echipa medicală;
- pe cât posibil, trebuie menținut programul lor normal, activitățile uzuale cu prietenii, școala, preocupările/hobby-urile etc., dar fără a-i stresa să facă activități și eforturi nenecesare, care impun și o investiție emoțională prea mare;
- trebuie explicat rolul important al activității fizice și găsită o modalitate plăcută de a încorpora o activitate recomandată de medici în viața de zi cu zi
- este recomandată dezvoltarea unor mecanisme de coping proprii, cum ar fi ținerea unui jurnal, dezvoltarea unui hobby etc.
Articol scris de Simona Dumitru – Psiholog clinician/Psihanalist în formare/Psihoterapeut copii și adolescenți
