Asistență și suport psihologic, secția pediatrie 2, Institulul Clinic Fundeni

416

Leucemia este un diagnostic greu de primit, mai ales atunci când este vorba de copilul tău. Vei fi prins într-un carusel de emoții cu care nici tu și nici copilul tău nu sunteți obișnuiți și pe care nu știți cum să-l gestionați.

În momentul internării, copiii experimentează sentimente de furie, teamă, durere, frustrare, anxietate, vină, singurătate pe care, de cele mai multe ori, nu reușesc să le înțeleagă. Tocmai din acest motiv, copiii au cea mai mare nevoie de suport psihologic atunci când sunt diagnosticați cu o boală cum ar fi leucemia.

Psihoterapeuții au pregătirea necesară pentru a-i ajuta pe copii să accepte felul în care universul lor trece prin schimbări și să înțeleagă de ce este necesar tratamentul și care sunt pașii acestuia. De asemenea, psihologii reconstruiesc universul specific vârstei, de care copiii sunt privați atunci când sunt internați în spital, prin activități care implică jocul în diverse forme.

Nu numai copiii, ci și părinții au nevoie de asistență psihoterapeutică, pentru a înțelege și a pentru a face față situației în cel mai bun mod posibil, dar și pentru a reuși să fie alături de copil și să-i ofere suportul de care are nevoie.
Pentru că și o parte dintre membrii asociației ARDCEL au trăit pe pielea lor acest amalgam de stări, ne-am dat seama cât este de important accesul la suport psihoterapeutic, mai ales pentru copiii diagnosticați cu boli hematologice, și depunem eforturi neobosite pentru a le oferi acest lucru.
Astfel a apărut proiectul Rainbow, prin care ne propunem să oferim, începând din luna septembrie a acestui an, asistență psihologică celor 40 de copii și adolescenți care suferă de afecțiuni hematologice, internați în secția Pediatrie II a Institutului Clinic Fundeni, dar și pentru familiile lor și pentru cadrele medicale care se ocupă de ei.

In ce constă proiectul?
Asistenta si suportul psihologic vor fi asigurate de o echipa de 3 psihologi clinicieni și un coordonator pe o perioadă de un an începând din septembrie 2019. Fiecare dintre cei 3 psihologi va petrece câte 2 ore în fiecare săptămână alături de copii, timp în care vor desfășura diverse activități menite să-i ajute să înțeleagă mai bine pașii tratamentului, să-i accepte și să-și îmbunătățească starea generală de spirit.

Cum ajută proiectul?
Suportul psihologic oferit de cei trei specialiști în timpul tratamentului îi va ajuta pe pacienți, copii sau adolescenți, să internalizeze pașii pe care trebuie să îi urmeze și să accepte mai bine tratamentul. De asemenea, pacienții vor primi suport terapeutic și după terminarea tratamentelor, pentru a asigura o reintegrare cât mai ușoară și rapidă înapoi în societate.

Cei trei psihologi și coordonatorul lor vor alcătui un program educațional special gândit pentru a le oferi copiilor internați activități specifice vârstei lor, de care altfel ar fi privați în timpul tratamentelor. Programul va cuprinde activități orientate către joc, serbări ale zilelor de naștere, spectacole de teatru normal sau cu păpuși, lecturi, kinetoterapie, muzică, pictură, lego sau jucării.

Psihologii vor oferi asistență psihologică și familiei și cadrelor medicale cu care copiii intră în contact, pentru discutarea încărcăturii emoționale care se acumulează în timpul tratamentelor și pentru a-i ajuta pe aceștia să le ofere copiilor atenția și suportul necesare.